Conservarea, protecția și promovarea naturii de ambele părți ale frontierei româno-ungare
Titlul proiectului: „Conservarea, protecția și promovarea naturii de ambele părți ale frontierei româno-maghiare – acronim PRONATURE”
Solicitantul: CONSILIUL JUDEȚEAN BIHOR
Valoarea totală a proiectului: 1.173.472,12 euro
Durata proiectului: 54 luni
Localizarea proiectului: România, Regiunea de Nord-Vest, județul Bihor, Ungaria, Județul Hajdu-Bihar


Proiectul este finanțat prin Programul Interreg V-A România – Ungaria 2014-2020
Axa Prioritară 1 – Protejarea în comun și utilizarea eficientă a valorilor comune și resurselor (Cooperare în domeniul valorilor comune și resurselor)
Prioritatea de investiții (PI) 6/c: Conservarea, protejarea, promovarea și dezvoltarea patrimoniului natural și cultural.
Proiectul a fost aprobat la finanțare în baza deciziei Comitetului de Monitorizare nr. 28 din data de 17.01.2018, în condiții de supracontractare.
Perioada de implementare a proiectului este de 48 de luni, în perioada 01.07.2018 – 31.12.2022. Durata de implementare a proiectului a fost prelungită în decembrie 2020 printr-un act adițional cu alte 24 de luni, față de termenii stabiliți anterior.
Parteneriatul:
- Consiliul Județean Bihor – Lider de proiect
- Primăria Vadu Crișului
- Primăria Körösszegapáti
- Asociația Centrul pentru Arii Protejate și Dezvoltare Durabilă Bihor
Acordul de parteneriat a fost semnat la sediul Consiliului Județean Bihor în data de 21 iunie 2018
Ultimele articole
LUCRĂRILE DE LA CABANA VADU CRIȘULUI, ÎN LINIE DREAPTĂ
Zilele acestea s-au finalizat lucrările de rezistență respectiv infrastructură și suprastructură, șarpante, învelitoarea la corpul existent P+E la obiectivul de la Cabana Vadu Crișului. Totodată, în această perioadă, s-au...
Cabana Vadu Crișului își va păstra aspectul istoric
Aflată în curs de restaurare pe fonduri europene, Cabana Vadu Crișulu își va păstra aspectul istorici. Consiliul Județean Bihor a comandat anul acesta un studiu pe baza căruia a fost modificat proiectul inițial de refacere a clădirii. „O restaurare presupune redarea...
Start la inscrierile pentru cursul de Specialist Arii Protejate
Consiliul Județean Bihor organizează, în cadrul proiectului „Conservarea, protecția, și promovarea naturii de ambele părți ale frontierei româno-ungare” acronim PRONATURe cod 126, un curs de Specialist Arii Protejate – cod COR: 213306 Cursul se adresează: - ...